Cum se prepară o glazură

Înainte de a începe

A prepara o glazură înseamnă să cântăriți după o rețetă materii prime sub formă de pulbere (minerale măcinate, argile și frite, adică sticlă produsă în fabrică și măcinată până la pulbere) și să le amestecați cu apă până obțineți o glazură preparată, un lichid dens de pulbere ținută în suspensie în apă. Apoi o cerneți, îi ajustați consistența și o testați pe propria argilă înainte de a vă baza pe ea pe o piesă. Fiecare cifră din acest ghid este un punct de plecare: cantitatea de apă, consistența și sita potrivite pentru glazura dumneavoastră sunt cele pe care le arată testele, așa că notați ce faceți și ce obțineți.

De ce aveți nevoie

• Un cântar cu precizie de 0,01 g pentru teste și coloranți și unul mai mare pentru cantități de ordinul kilogramelor.
• Recipiente cu capac: joase pentru materiile prime uscate, găleți pentru glazură. Derek Au păstrează glazurile de test în caserole de supă cu capac.
• O lingură curată pentru fiecare materie primă, ca o pulbere să nu ajungă niciodată în alta.
• Un instrument de amestecare: o bormașină cu paletă de amestecare sau, pentru teste mici, un blender folosit numai pentru glazuri. Dacă nu aveți altceva, merge și un tel.
• Site, vândute în Regatul Unit sub numele „sieves” și „lawns”: 80 mesh, plus 100 sau 120 mesh pentru glazurile cu coloranți.
• Un cilindru gradat sau o seringă de 100 mL, pentru măsurarea greutății specifice.
• Etichete, un marker rezistent la apă și un caiet, sau notițele și jurnalele de ardere din Glazecalc.
• Plăcuțe de test din argila pe care o veți glazura.
• O mască de protecție respiratorie, mănuși de cauciuc, un burete și un mop.

Cumpărarea materiilor prime

De unde să cumpărați

Ceramiștii cumpără de la furnizori de materiale ceramice, care vând argilă, materii prime pentru glazuri și unelte. Tabelul arată câțiva furnizori din țara dumneavoastră, fiecare verificat pe site-ul propriu al magazinului, și puteți alege altă țară pentru a-i vedea magazinele. Oferta se schimbă, așa că verificați înainte de a comanda. Producătorii mari, precum Sibelco și Imerys, vând industriei; ceramiștii își cumpără materiile prime prin magazine ca acestea. Digitalfire, site de referință pentru ceramică, ține un director al magazinelor furnizorilor din alte locuri.

Cât să cumpărați

Sacul standard are 50 lb (22,7 kg) în SUA și 25 kg (55 lb) în alte părți, deci cei doi sunt aproape la fel. Mulți furnizori vând și ambalaje de 1; 2,5 sau 5 kg (aproximativ 2,2; 5,5 sau 11 lb) pentru teste. Glazy, baza de date deschisă de rețete, recomandă să cumpărați în saci întregi materiile prime pe care le folosiți în mod regulat (feldspat, silice, caolin, carbonat de calciu și, pentru temperatură medie, frită), care sunt adesea cu 20–30 % mai ieftini. Cumpărați coloranții, adică oxizii metalici și pigmenții ceramici care colorează o glazură, în cantități mici: majoritatea se folosesc în proporție de sub 5 %. Listele de cumpărături date ca exemplu de Glazy au costat aproximativ 515 $ pentru temperatură medie și 397 $ pentru temperatură înaltă, la prețurile din SUA.

Un set de început

Lista de bază a Glazy, pentru orice temperatură, cuprinde silice, caolin, feldspat, carbonat de calciu, oxid de zinc și dolomită sau talc. Majoritatea glazurilor de temperatură medie (conul 5–6) au nevoie și de bor, de obicei dintr-o frită, pe care Glazy o descrie ca „constantă și mai puțin solubilă decât borații nefritați”. Setul de mai jos este sugestia noastră, pornind de la lista Glazy și de la o listă de pe un forum. Ghidul Bazele glazurării explică rolul fiecărei materii prime.

Fișe tehnice și fișe cu date de securitate

Cereți două documente pentru fiecare materie primă. O fișă tehnică (TDS) dă analiza chimică a materiei prime: ponderea fiecărui oxid din pulbere, în procente de masă. Glazecalc lucrează cu aceste analize, iar o materie primă o puteți adăuga pe pagina Materii prime, pornind de la analiza furnizorului. O fișă cu date de securitate (FDS) arată cum se manipulează pulberea. Păstrați fiecare FDS și citiți-o înainte de a prepara glazura.

Analizele sunt valori medii, nu garanții. Valentine Clays tipărește pe fișa tehnică a cremenii sale „VALORI MEDII. ACESTEA NU REPREZINTĂ O SPECIFICAȚIE”, iar analizele Glazy pentru feldspatul Custer din ani diferiți variază între aproximativ 68,5 % și 72,4 % silice. Vă sugerăm să notați în evidența dumneavoastră numărul lotului fiecărui sac (codul lui de fabricație), ca să puteți afla dacă o schimbare la o glazură de încredere vine de la materia primă.

HSE avertizează că silicea cristalină „poate fi etichetată greșit drept «silice amorfă»”. Iar o FDS privește pulberea, nu piesa: nu spune nimic despre faptul că o glazură arsă este sau nu potrivită pentru contact alimentar. Numai un test de laborator privind migrarea metalelor din piesa arsă poate arăta acest lucru.

Denumirile se schimbă, așa că cumpărați după chimie

Mărcile apar și dispar pe măsură ce se închid minele. Feldspatul Custer, extras în Dakota de Sud timp de peste 75 de ani, s-a epuizat la sfârșitul lui 2023. Când Clay Art Center a trecut la G-200 AU și Mahavir, aproximativ jumătate dintre glazurile sale au trebuit ajustate. Au dispărut și G-200 și G-200 HP, iar Laguna importă acum Mahavir, a cărui compoziție chimică este apropiată de cea a lui G-200.

Gerstley Borate, un mineral natural de bor prezent în multe rețete mai vechi, se găsește greu de când i s-a închis mina, în 2000, deși New Mexico Clay a anunțat în noiembrie 2025 că Laguna livra „Gerstley Borate Original”. Sursele nu sunt de acord în privința lui Gillespie Borate ca înlocuitor. Producătorul îl vinde ca înlocuitor livră cu livră. Berkeley Potters Studio spune că „nu este un înlocuitor direct”, iar Digitalfire a constatat că a schimbat culoarea unei glazuri. Calea sigură este să le comparați după oxizi, apoi să testați.

Și denumirile diferă de la o regiune la alta. În America de Nord, cremenea (flint), cuarțul și silicea înseamnă aceeași silice măcinată, iar Digitalfire spune că probabil nu veți găsi la furnizori pulbere de cremene adevărată. În Regatul Unit, cremenea este un produs aparte: cea de la Valentine este silice calcinată (încălzită). Ambele sunt silice aproape pură, așa că ne așteptăm să fie apropiate, dar verificați analiza. Pentru caolin, Glazy spune că înlocuirile unu la unu, cum ar fi EPK în locul unui China Clay, „funcționează adesea foarte bine, mai ales când cantitățile sunt <10 %”.

Multe rețete numesc materii prime care se vând într-o țară și nu în alta. Tabelul de mai jos ia fiecare materie primă din biblioteca Glazecalc care nu se vinde acolo unde cumpărați și găsește, după analize, cea mai apropiată de același tip care se vinde. Cifra arată cât de departe sunt una de alta: gramele cu care diferă oxizii lor după ardere, la 100 g de materie primă, adunate pentru toți oxizii. La o diferență de până la aproximativ 15 g, una o poate înlocui de obicei pe cealaltă la un prim test. Denumirile includ codurile producătorilor și ale magazinelor, ca să le puteți cere pe nume.

Glazecalc compară materiile prime după ce aduc glazurii arse, nu după nume. O rețetă cu o materie primă scoasă din fabricație arată ce se folosește acum. Calculați cantitățile și comparați recalculează cantitățile pentru un înlocuitor, iar Refaceți din stocul meu reface rețeta din materiile prime pe care le aveți în stoc. Ambele potrivesc doar oxizii după ardere, așa că testați mai întâi o cantitate mică.

Depozitarea materiilor prime și a glazurilor

Materii prime uscate

Păstrați pulberile la uscat, în recipiente cu capac care rămân închise când nu luați din ele; Glazy recomandă recipiente etanșe. Alegeți recipiente joase în locul lăzilor adânci: HSE observă că o ladă adâncă vă obligă să vă aplecați în ea, iar praful cade de la o înălțime mai mare. Țineți-le pe un raft, ca să puteți curăța cu mopul dedesubt. Carbonatul de sodiu și Cornish stone absorb umezeala din aer. Un ceramist de pe un forum le usucă pe o tavă de copt la aproximativ 50 °C (122 °F) și avertizează că gălețile subțiri de vopsea pot crăpa într-un garaj înghețat. Vă sugerăm să păstrați materiile prime solubile (carbonatul de sodiu, boraxul, carbonatul de litiu și borații nefritați, cum ar fi Gerstley Borate) în recipiente etanșe, în interior.

Glazurile preparate

O glazură păstrată în găleată se schimbă continuu. Materiile prime greu solubile (nefelin-sienitul, carbonatul de litiu, Gerstley Borate, colemanitul, carbonatul de stronțiu și fritele în general) îi schimbă în timp felul în care curge și pot forma cristale mici, cu atât mai mult într-o încăpere caldă. Gerstley Borate gelifică glazura preparată, „chiar și în procente mai mici”. Apa maronie de deasupra unei glazuri sedimentate este fier dizolvat: turnați-o și înlocuiți-o cu apă curată. Mai așteptați-vă la:

• Sediment întărit: o glazură preparată destul de groasă încât să nu aibă nevoie de aditivi se depune adesea într-un strat tare pe fundul găleții. Ajută diluarea și gelificarea ei (vedeți „Greutatea specifică”).
• Mirosuri, de la microbii care se hrănesc cu lianți precum CMC. O glazură care miroase poate fi folosită în continuare dacă se aplică bine.
• Îngheț: feriți gălețile de el. Dezghețați o găleată înghețată la temperatura camerei și verificați dacă nu a crăpat.

Nu turnați glazura folosită înapoi în găleata principală și nu înmuiați pensule în ea. Înainte de a folosi o glazură păstrată, amestecați-o, măsurați-i din nou greutatea specifică și cerneți-o dacă are cocoloașe sau cristale.

Etichete

Etichetați fiecare găleată cu un marker rezistent la apă. Zakin, într-un articol pentru Ceramic Arts Network, trece pe etichetă numele glazurii, rețeta completă, inclusiv coloranții, conul, data și, într-un atelier comun, inițialele dumneavoastră. Vă sugerăm să adăugați greutatea specifică țintă și eventuala sare amară sau CMC adăugată. UT Austin folosește și coduri de culori: găleți portocalii pentru temperatură joasă, albe pentru temperatură medie. Tratați o glazură fără etichetă ca pe una care ar putea conține plumb și nu o folosiți pe piese pentru alimente.

Cântărirea

Procente și cantități de preparat

O rețetă dă fiecare materie primă ca procent din masa uscată. Materiile prime principale însumează de obicei 100, iar coloranții se adaugă adesea în plus. Pentru a prepara un amestec, adică cantitatea pe care o amestecați o dată, înmulțiți fiecare număr cu cantitatea de preparat împărțită la 100. Pentru 5000 g, UT Austin înmulțește cu 50, deci o materie primă de 4 % devine 200 g.

Pe pagina unei rețete, Convertiți pentru o cantitate de preparat face înmulțirea: introduceți, de exemplu, 500 g, și fiecare cantitate devine grame de cântărit, sau livre și uncii, dacă le alegeți în setări. Imprimați poate tipări doar lista de cântărire, cu un total parțial pentru cântărirea în aceeași găleată și o căsuță de bifat lângă fiecare materie primă.

Alegeți cântarul după cea mai mică cantitate

Rezoluția unui cântar, cel mai mic pas pe care îl afișează, limitează cât de mică poate fi o cantitate pe care o cântăriți corect. Într-un test de 100 g, un colorant de 0,5 % înseamnă 0,5 g. Un cântar cu precizie de 0,1 g poate greși cu 0,05 g, adică aproximativ 10 % din această cantitate; la 0,15 g, eroarea este de aproximativ o treime. Este calculul nostru, dar arată de ce coloranții cer un cântar mai precis.

Sfaturile diferă în privința preciziei de care aveți nevoie. Derek Au a constatat că un cântar digital ieftin de 200 g era constant inexact. El recomandă un cântar de 200 g cu precizie de 0,01 g, dacă cumpărați unul singur, și consideră o balanță mecanică bună cu trei brațe gradate „mult mai demnă de încredere decât un cântar digital ieftin”. Alegerea sigură, după părerea noastră, este un cântar cu precizie de 0,01 g pentru teste (50–200 g) și coloranți, și un cântar de masă cu precizie de 0,1 g sau 1 g pentru cantități de 1 kg (aproximativ 2 lb) și mai mari. Verificați-le pe amândouă din când în când cu o greutate etalon.

Cântăriți în ordine și bifați fiecare materie primă

1. Verificați că aveți suficient din fiecare materie primă.
2. Puneți-vă masca de protecție respiratorie. Verificați că cântarul este curat și orizontal.
3. Puneți recipientul gol pe cântar și apăsați butonul de tarare, care aduce afișajul la zero, ca să cântăriți doar ce adăugați.
4. Cântăriți pe rând fiecare materie primă cu lingura ei curată, închideți fiecare recipient înainte de a-l deschide pe următorul și bifați fiecare materie primă imediat ce ați pus-o.

Derek Au cântărește în același castron, în grămezi separate, ca o greșeală să poată fi scoasă înapoi cu lingura. Dacă cântăriți în aceeași găleată fără să tarați între materiile prime, totalul parțial din Glazecalc vă arată ce ar trebui să indice cântarul după fiecare dintre ele.

Amestecarea și cernerea

Câtă apă

Sursele nu sunt de acord. Derek Au începe cu o glazură groasă, cu 50 mL de apă la 100 g de pulbere, și adaugă mai multă apă mai târziu. Potterycrafts indică 65 mL la 100 g pentru una dintre glazurile sale praf. UT Austin folosește mase egale de apă și pulbere, iar când Digitalfire a pus 20 kg de pulbere în 20 kg de apă, a măsurat o greutate specifică de 1,46.

Apa se adaugă repede și se scoate greu, așa că începeți cu puțină. Estimarea noastră: începeți cu aproximativ 70–80 mL la 100 g (700–800 mL la kilogram sau aproximativ 11–12 US fl oz la livră). Lăsați la înmuiat, amestecați și cerneți la această consistență, apoi adăugați apă puțin câte puțin până când greutatea specifică este cea potrivită. 1 mL de apă cântărește 1 g, așa că o puteți cântări. Dacă ați pus prea multă, lăsați glazura să se sedimenteze, apoi luați apa limpede de deasupra cu buretele sau turnați-o.

Unelte și apă

• Mixer cu elice. Digitalfire spune că unul bun este „esențial”. O bormașină cu fir și cu paletă de amestecare face treaba într-o găleată. UT Austin o ține pornită cel puțin 4–5 minute după ce glazura pare amestecată și nu lasă paleta să atingă găleata, din care poate răzui plastic.
• Blender. „Funcționează extrem de bine pentru cantități mici” (Digitalfire). Folosiți-l numai pentru glazuri: nu trebuie să se mai întoarcă niciodată în bucătărie.
• Tel sau băț. Alegerea lui Zakin când nu există mixer.

Și apa diferă, iar Digitalfire observă că schimbă comportamentul glazurii preparate. Derek Au folosește apă obținută prin osmoză inversă, pentru că apa lui de la robinet este dură. Orice apă folosiți, notați-o.

Pas cu pas

1. Puneți-vă masca de protecție respiratorie și mănuși de cauciuc, dacă veți băga mâinile în glazură. Zakin poartă mască de la începutul cântăririi până când glazura este udă.
2. Măsurați în găleată aproximativ 70–80 mL de apă la 100 g de pulbere.
3. Adăugați ușor pulberea cântărită, de la mică înălțime. UT Austin pune pulberea în apă caldă; Zakin și Au pun apa peste pulbere. Vă sugerăm pulberea în apă, care ridică mai puțin praf, cu excepția unei rețete cu multă bentonită: amestecați mai întâi între ele pulberile ei uscate.
4. Lăsați-o la înmuiat: lăsați pulberea să se îmbibe, fără să amestecați. Digitalfire așteaptă aproximativ 20 de minute. Pulberile cu gumă sau liant trebuie să stea peste noapte.
5. Amestecați până nu mai rămân zone uscate sau cocoloașe.
6. Cerneți-o de două ori (vedeți mai jos).
7. Acoperiți-o și lăsați-o să stea peste noapte, apoi amestecați din nou și verificați dacă pe fund s-a format un strat tare.
8. Măsurați greutatea specifică și adăugați apă puțin câte puțin până ajungeți la valoarea țintă.
9. Etichetați găleata și notați ce ați făcut.
10. Curățați umed: ștergeți podeaua cu mopul și ștergeți toate suprafețele, inclusiv exteriorul recipientelor cu materii prime.

Cernerea

O sită este o plasă întinsă pe o ramă. Când împingeți glazura prin ea cu o pensulă, spargeți cocoloașele rămase după amestecare și rețineți particulele care după ardere ar apărea ca puncte negre. Cu cât numărul mesh este mai mare, cu atât sita este mai fină: 80 mesh are ochiuri de aproximativ 0,18 mm, iar 100 mesh, de aproximativ 0,15 mm.

Sursele recomandă site diferite. Zakin cerne de două ori prin sită de 50 sau 80 mesh. Derek Au folosește 120 mesh pentru majoritatea glazurilor, mai ales pentru cele cu cobalt sau fier: după trei treceri prin 80 mesh, într-un celadon tot rămăseseră puncte de fier, iar o singură trecere prin 120 mesh a rezolvat problema. Pentru glazurile de cenușă și altele cu materii prime grosiere păstrează 60–80 mesh. Potterycrafts, în Regatul Unit, sugerează 60–80 mesh. O alegere sigură, ca punct de plecare:

Greutatea specifică

Greutatea specifică vă arată câtă pulbere conține glazura preparată. Este greutatea unui volum de glazură împărțită la greutatea aceluiași volum de apă. Pentru apă, valoarea este 1,00, iar o glazură cu greutate specifică 1,45 cântărește 145 g la 100 mL. Dacă preparați glazura la o greutate specifică măsurată, obțineți de fiecare dată aceeași consistență și același strat. Nu are unitate de măsură, deci este aceeași în grame sau în uncii.

Măsurați-o cântărind 100 mL

1. Amestecați glazura, ca nimic să nu rămână sedimentat.
2. Puneți pe cântar un cilindru gradat de 100 mL (un tub de măsurare înalt, cu gradații) sau o seringă de 100 mL și tarați cântarul.
3. Umpleți-l cu glazură exact până la 100 mL, citind gradația la nivelul ochilor.
4. Cântăriți și împărțiți gramele la 100: 145 g înseamnă greutatea specifică 1,45.

Digitalfire mai marchează un pahar la nivelul a 500 g de apă, îl umple cu glazură până la semn și împarte greutatea la 500; o măsură mai mare și mai plină este mai precisă. Un areometru, un plutitor citit la nivelul la care stă în glazură, este rapid, dar poate da citiri greșite în glazurile groase sau gelificate. Areometrele din Regatul Unit, cum este cel de la Potclays, indică grade Baumé (°Bé). După calculul nostru, greutatea specifică = 145 ÷ (145 − °Bé), deci 46 °Bé înseamnă aproximativ 1,46. Cărțile britanice mai vechi dau greutatea pintei, adică uncii la o pintă imperială de glazură: împărțiți-o la 20, deci 29 oz înseamnă aproximativ greutatea specifică 1,45 (tot după calculul nostru).

Ce valori să urmăriți

Sursele nu sunt de acord, mai ales la pensulare și pulverizare, unde furnizorul britanic Potclays dă cifre mult mai mari (despre ale sale spune că sunt „doar orientative”). Considerați fiecare cifră un punct de plecare. Sfatul de bază al Digitalfire este să găsiți greutatea specifică și gradul de gelificare potrivite pentru fiecare glazură, apoi să le repetați și să le notați.

Pentru a verifica din ochi o glazură pentru imersie, AMACO scufundă piesa timp de 5 secunde și urmărește un strat cam de grosimea unui dime (o monedă americană). Pentru verificare, Digitalfire face o ardere cu plăcuțe de test scufundate timp de 5 secunde.

Apa pentru o greutate specifică țintă: estimarea noastră

Tabelul de mai jos este calculul nostru, nu al unei surse. Pornește de la ipoteza că particulele pulberii au o densitate de 2,6 g pe cm³, ceea ce este o presupunere, nu o măsurătoare. Argila, materiile prime solubile și gelificarea schimbă toate o glazură reală, așa că folosiți tabelul pentru început, apoi măsurați. Ca verificare, pentru mase egale de pulbere și apă, calculul dă greutate specifică 1,44, aproape de valoarea măsurată de Digitalfire, greutate specifică 1,46. Tabelul mai arată că, pornind cu 70–80 mL la 100 g, ajungeți peste greutate specifică 1,50, deci la o glazură mai groasă decât aveți nevoie.

Sarea amară, CMC și bentonita

Sarea amară (sulfat de magneziu) face ca glazura să se gelifice ușor când stă nemișcată și să curgă din nou când este amestecată. Aceasta se numește floculare, iar o glazură care se comportă astfel este tixotropă: se aplică mai uniform, picură mai puțin și se sedimentează mai puțin. Digitalfire sugerează să începeți cu aproximativ 2 g la galon, după ce greutatea specifică este cea potrivită (cam 0,5 g la litru, conversia noastră), și să ajustați cantitatea la fiecare preparare, pentru că nicio rețetă nu ar trebui să fixeze doza. Vă sugerăm să o dizolvați mai întâi în puțină apă fierbinte. Într-un exemplu al Digitalfire, o glazură cu greutate specifică 1,45 picura, așa că a fost diluată cu apă până la greutate specifică 1,43, iar sarea amară a gelificat-o din nou până la o consistență cremoasă, și s-a aplicat uniform. O verificare aproximativă: amestecați, opriți-vă și urmăriți. O glazură gelificată se mai mișcă aproximativ 2 sau 3 secunde, apoi se oprește și revine puțin.

CMC (carboximetilceluloză) face glazura preparată mai lipicioasă și mai lentă la uscare și lasă un strat mai tare, care aderă la piesă. Contează cel mai mult la glazurile pentru pensulare și la cele cu multă frită. În exemplul Digitalfire se amestecă 3,75 g în 1000 g de glazură preparată, iar încorporarea trebuie făcută cu blenderul. O glazură cu CMC nu se gelifică cu sare amară și, pentru că microbii se hrănesc cu acest liant, se poate schimba în găleată și poate începe să miroasă.

Bentonita, o argilă foarte fină, ajută la menținerea celorlalte particule în suspensie. Pentru aceasta, glazurile pentru imersie se bazează de obicei pe 15–25 % argilă crudă. Pentru o rețetă cu prea puțină argilă, ajută aproximativ 1–3 % bentonită; Digitalfire spune că o glazură cu peste 15 % argilă nu ar trebui să aibă nevoie de bentonită în proporție de peste 1 % din greutatea glazurii uscate.

Plăcuțe de test și serii de teste

Începeți cu cantități mici

Derek Au crește cantitatea în trei pași: un test de 50 sau 100 g, o probă de 1–2 kg dacă testul iese bine, apoi un amestec de atelier de 5–10 kg. După estimarea noastră, un test de 100 g cu greutate specifică 1,45 dă aproximativ 135 mL (aproximativ 4½ US fl oz) de glazură preparată, suficient pentru a scufunda câteva plăcuțe mici într-un pahar îngust.

Testați pe argila dumneavoastră

O glazură poate arăta destul de diferit pe altă argilă sau în alt cuptor: Clay Art Center a testat fiecare dintre glazurile sale reformulate pe patru paste ceramice, la conul 6 și la conul 10. Ghidul pentru începători al Potclays despre testarea glazurilor sugerează:

• 6–10 plăcuțe de test (piese mici pe care se încearcă o glazură) din argila pe care o veți folosi efectiv, notând dacă sunt biscuitate sau complet uscate
• o singură modificare o dată
• o imersie și două imersii, ca să vedeți glazura în strat subțire și în strat gros
• toate plăcuțele în aceeași încărcătură a cuptorului
• un semn pe fiecare plăcuță înainte de ardere, cu o ștampilă, prin incizare sau cu un creion underglaze.

Vă sugerăm plăcuțe care stau în picioare, pentru că o plăcuță culcată ascunde cât de mult curge o glazură, cu o bandă texturată care să arate cum se deschide la culoare glazura pe muchii, și cu piciorul neglazurat. Așezați fiecare plăcuță pe o farfurioară sau pe o bucată de biscuit ori pe o placă de cuptor acoperită cu strat protector (kiln wash), ca să prindă picăturile. Puneți lângă plăcuțe un con martor, un con ceramic mic care se îndoaie când a primit destulă căldură, ca să arate cât au primit plăcuțele; ghidul Arderea într-un cuptor simplu explică conurile. Dați fiecărei plăcuțe un cod scurt și notați-l lângă rețetă în evidența dumneavoastră. Willers, într-un articol pentru Ceramic Arts Network, folosește cifre și litere și notează sistemul însuși la începutul caietului.

Serii de teste

O serie de teste este un șir de teste care trece în pași egali de la un amestec la altul: de la o glazură la alta sau de la o glazură de bază la aceeași glazură cu mai mult colorant. Derek Au, de exemplu, crește oxidul de fier într-o glazură de bază transparentă în pași de 1 %. O metodă volumetrică asociată cu Ian Currie economisește timp, pentru că amestecați doar cele două capete:

1. Preparați cele două glazuri de la capete, A și B, în cantități egale, și cerneți-le pe amândouă.
2. Adăugați apă în cea cu volumul mai mic până când amândouă au exact același volum în stare umedă.
3. Amestecați-le pe amândouă, apoi trageți cu seringa fiecare amestec în paharul lui numerotat.
4. Amestecați în fiecare pahar și scufundați câte o plăcuță.

În exemplul nostru, A înseamnă 100 g de glazură de bază transparentă, iar B este aceeași, cu 4 g de oxid roșu de fier adăugat (un adaos de 4 %). Fiecare mililitru din B conține aceeași proporție de glazură de bază ca un mililitru din A, plus fierul, așa că paharele trec de la lipsa fierului la 4 %, în pași de 1 %. Fiecare capăt dă seriei 100 mL, cantitate pe care, după estimarea noastră, o asigură un amestec de 100 g.

Metoda cere calcule atente, capete bine amestecate, cu aceeași greutate specifică, și un cântar precis. Derek Au amestecă și după masă, în loc de volum. Un amestec triaxial face același lucru cu trei capete, așezate pe un triunghi.

Când un pas pare promițător, Salvați o copie pe pagina rețetei îl păstrează ca rețetă separată și lasă originalul neschimbat.

Ținerea evidenței

Willers formulează bine scopul: „suficiente informații pentru a putea repeta sau evita rezultatele pe care le-ați descoperit”. Notați ce plănuiți să testați înainte de a începe, iar rezultatele, când descărcați cuptorul. Potclays adaugă modul de aplicare, grosimea stratului, pasta ceramică și arderea completă, inclusiv rampele, menținerile și răcirea. O rampă este o viteză de încălzire sau de răcire, de exemplu 60 °C (108 °F) pe oră, iar o menținere ține cuptorul la aceeași temperatură un timp stabilit. Notați numerele de lot, apa folosită și orice înlocuire: la Clay Art Center, schimbarea feldspatului a însemnat ajustarea a aproximativ jumătate dintre glazuri.

În Glazecalc, o rețetă salvată păstrează rețeta propriu-zisă. Un jurnal de ardere înregistrează fiecare ardere: cuptorul, data, orele, temperaturile, conurile și observațiile. Notițele păstrează tot restul, cum ar fi evidența amestecului de mai sus și ce a arătat fiecare plăcuță.

Surse

• Glazy: Raw materials
• Glazy: Specific gravity
• Digitalfire: Specific gravity
• Digitalfire: Epsom salts
• Digitalfire: CMC gum
• Digitalfire: Dipping glaze
• Digitalfire: Bentonite
• Digitalfire: Water solubility
• Digitalfire: Gerstley Borate
• Digitalfire: Mahavir potash feldspar
• Digitalfire: Flint
• Clay Art Center: The end of an era, the extinction of Custer feldspar
• Berkeley Potters Studio: What the flux, November 2023
• New Mexico Clay: Gerstley Borate Original
• Ceramic Arts Network: Glaze chemistry 101, a quick course on mixing ceramic glazes (Zakin)
• Ceramic Arts Network: How to keep good records when testing ceramic glazes (Willers)
• Ceramic Arts Network: 8 ways to apply glaze (Hopper)
• Derek Au: Mixing test glazes
• Derek Au: Digital scales for weighing glazes
• Derek Au: Triaxial testing
• UT Austin ceramics wiki: How to mix glazes
• Potclays: The beginner's guide to glaze testing
• Potclays: Glaze hydrometer
• Potterycrafts: Nordic Blue Mist powder glaze
• HSE: Glaze and colour preparation (CR1)
• Valentine Clays: Flint technical data sheet
• Ceramic Arts Daily forum: Ian Currie test tiles